mother-daughter-love-sunset-51953-medium

Venirea unui copil este  o calatorie  pe care mi-am pus-o in gand sa o fac cu mult timp inainte cu notite bine determinate. Atunci cand sarcina a fost confirmata, am planuit si mi-am notat ce si cum ar trebui sa se întâmple, urmand cu strictete niste tipare. Doar ca bebe a facut aceasta calatorie mult mai palpitanta decat mi-am închipuit-o! Si ghici ce? Nu a respectat nici o regula! Mi-a stors toata energia si inca o face, pe  care nu o am! Si culmea odata ce te-ai inhamat la acest drum, cale de intoarcere nu mai exista!

Da, si acum vine provocarea si face aceasta calatorie o aventura, care in cele din urma este ceva ce numai traind experienta de mama poti intelege. Garantat din aceasta calatorie aventuroasa, in prima faza, vei invata sa fii mai rabdatoare si inteleapta. Sau cel puțin asa a fost in cazul meu.
Copilul este o binecuvantare de la Dumnezeu care cere la randul lui sacrificii si compromisuri din partea ta. Aici se inscriu noptile nedormite, care te vor scoate din zona de confort. Dar nu conteaza nici asta, pentru ca atunci cand incepe sa iti gangureasca si sa-ti zambeasca chiar si noaptea, dispare toata oboseala. Si bineinteles, dai uitarii tot programul tau dat peste cap. In cele din urma, viata acum este mai bogata, mai plina de sens si cu o încarcătura pozitiva uriasa.
Mi-am imaginat ca nevoile copilului sunt usor de identificat si satisfacut. Sincer, nu-i deloc asa. Si daca esti singura fara ajutor langa tine, atunci este crunt. De preferat este sa mai existe o secunda persoana caruia putem sa-i “pasam” copilul din cand in cand pentru un moment de respiro. Pentru ca nu vei putea fi in fiecare zi empatica. Dupa cateva zile devii epuizata, confuza, stresata de toate cererile copilului.
Si de ce te temeai peste aia chiar dai: manipulare. Dar nu o consider asa pentru ca in mintea mea este ca bebelul are nevoie de atentie si dragalaseala. Si trebuie sa găsim acea balanta. Am considerat ca trebuie sa existe o comunicare prin orice gest al bebelusului si de fiecare data cand plange incerc sa ii inteleg nevoia. Pana la urma, plansul e singura modalitate sa se faca auzit si inteles, chiar daca nu ințelegeam nimic la început.
Rolul meu nu este sa-l controlez si sa-l domin, ci sa-l fac sa inteleaga ca trebuie sa “lucreze” si sa se străduiască pentru a putea sa se ajute si sa se controleze singur.
Facebook Comments